UP18 – update

Dragi prieteni,

Cu părere de rău ne găsim în postura să vă anunțăm că Festivalul Național Unitate și Prietenie, ediția a XVIII-a nu va mai avea loc, cel puțin nu în forma pe care ne-am pregătit să v-o propunem pentru anul acesta.

În urma evenimentelor tragice de luna trecută de la București am început cu toții, autorități, indivizi, cercetași, să fim mai conștienți de riscurile și de potențialele probleme care pot apărea atunci când au loc evenimente cu mulți oameni la un loc. Chiar dacă am obținut din timp un acord inițial din partea partenerilor noștri de la liceul unde se face cazarea, și avem în continuare susținerea tuturor autorităților, ei s-au simțit nevoiți să revină asupra deciziei considerând că există riscuri pe care nu și le pot asuma, decizie pe care nu putem decât să o respectăm.

Formatul festivalului din ultimii ani este dependent de structura de spații a liceelor care ne-au găzduit, motiv pentru care identificarea altor spații de locație fără modificarea formatului festivalului nu este posibilă, iar strategia noastră de promovare intensă a festivalului într-o fereastră mică de timp lasă și mai puțin loc pentru astfel de situații.

Este foarte posibil ca Festivalul Național Unitate și Prietenie în formatul în care v-am obișnuit să nu mai poată avea loc nici în alți ani la Alba Iulia. Rămânem fideli tradiției și valorilor noastre și plănuim să găsim căi prin care să ne ducem misiunea de a crea un spațiu de întâlnire, dialog și prietenii pentru eXploratorii, seniorii și liderii din România mai departe.

Nu este primul an când, din motive administrative greu de prevăzut, festivalul nostru nu a putut avea loc. Am revenit atunci mai puternici ca oricând și avem toată intenția de a face acest lucru și de astă dată.

Le mulțumim tuturor celor care, aflând de această posibilitate de anulare a festivalului, au propus soluții creative pentru rezolvarea situației. Le-am cântărit pe toate, dar considerăm în momentul acesta că cea mai responsabilă cale de acțiune este aceasta.

Secretariatul îi va contacta pe cei care s-au înscris deja cu detalii administrative pentru recuperarea eventualelor taxe de participare plătite.

Ca întotdeauna, în momente dificile, ne întoarcem la vorbele de însuflețire ale lui BP. Cercetașul zâmbește și cântă în orice împrejurare este cea care ne vine în minte acum – acesta nu este un capăt de drum, doar un popas temporar într-o călătorie a noastră, a tuturor.

Am fi onorați dacă de Ziua Națională a României veți participa la celebrările organizate în localitățile unde vă veți găsi cu eșarfa la gât și veți împărtăși cu noi această bucurie prin intermediul Facebook, în așa fel încât să sărbătorim împreună, chiar dacă de la distanță, și acest 1 decembrie.

Cu prietenie și recunoștință,
Echipa UP

Aceasta este scrisoarea pe care echipa UP a trimis-o către liderii organizației și către cercetașii deja înscriși la UP.

Suntem triști și noi. Ne pare rău că am muncit mult și că a trebui să luăm spre final o decizie atât de dificilă. Ne-au trecut prin gând tot soiul de variante și soluții, însă până la urmă credem că așa e cel mai bine. Cert e că nu ne oprim aici. Poate încă nu știm cum se va transforma UP-ul sau ce va însemna în anul care vine unitatea și prietenia, dar un lucru e sigur: nu ne vom da bătuți și vom găsi o cale de a împărtăși valorile noastre.

Sunt o persoană care privește partea bună a lucrurilor și încerc să văd oportunitățile care pot să apară în urma oricărei întâmplări. Așa că vă încurajez și eu, dacă sunteți de acord, să sărbătorim împreună ziua de 1 Decembrie. Fiecare în orașul nostru, la munte sau la mare, sau pe unde vă mai duc picioarele, și să ne facem poze / video pe care să le postăm pe evenimentul de facebook al Festivalului. Poate că nu putem fi cu toții în același oraș, dar putem fi împreună.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *