“O poveste cu prieteni…si atat”- Plus Noi
Pe băieții aceștia i-am auzit prima dată la un concert într-o seară de vară. Erau puși pe modul “voie bună” și cântau o piesă ale cărei versuri sunt cunoscute majorității. “No hai, no merem, no hai să merem la Câmpeni” răsuna până departe în șanțurile Cetății Alba Carolina. După aceea a venit festivalul de folk când dau de aceeași băieti plini de veselie, gata să transforme frigul de afară într-un spectacol de muzică muntenească, parcă abia scoasă din focul menit să îi încălzească pe cântăreți. Oamenii uită de frig și încep să cânte cu ei, spre rușinea mea că nu știam decât vreo 2 piese.
Înainte, însă, de a continua cu laudele la adresa lor am vrut să aflu mai multe despre ei, special pentru voi-cercetașii care veniți din toate colțurile țării, așa că i-am cooptat la un interviu pe care îl redau în rândurile urmatoare.
- Bună ziua! În primul rând vreau să vă felicit pentru trupa pe care o aveți și pentru melodiile pe care le cântați cu atâta iscusință și vreau să trec, fără prea multă vorbărie din partea mea, la prima întrebare. Mai întâi aș vrea să aflu când ați luat pentru prima dată contact cu festivalul “Unitate și Prietenie”?
Când eram mai tineri, mergeam în fiecare an la Alba Iulia. Indiferent cat de frig era sau în ciuda altor condiții meteorologice. Ne placea să vedem oameni entuziasmați, să vedem că ziua asta contează atât de mult. Toate localurile erau pline, mai intram în cate unul sa ne încalzim și să bem câte un vin fiert, care avea același rol. Mergeam la Alba cu trenul la prima oră a dimineții și ne întorceam la fel, târziu în noapte. Tot timpul ne-a surprins cât de uniți erau cercetașii, cât de organizați față de majoritatea oamenilor care parcă uitau pentru ce sunt acolo. Se adunau în numar atât de mare încât, pentru noi, era intimidant. Atâția prieteni și parcă, la final, numărul lor creștea ca și un Făt-Frumos din basm. Atunci, vă invidiam. Acum, vă admirăm.
- Bun. Acum că ne-am lămurit acest aspect aș vrea să ne spuneți puțin despre trupă: când a luat naștere, membrii fondatori și actuali, probleme cu care s-a confruntat de-a lungul timpului și eventual câteva curiozități.
Grupul Folk Plus Noi a luat naștere dintr-o idee a prietenului nostru Radu Truță, fost cercetaș, care într-o seară, la lumina unui foc de munte, a întrebat de ce nu încercăm să facem o treabă mai serioasă, să punem într-un album versurile noastre, muzica noastră, ceea ce simțim acolo sus, pe munte sau oriunde ne-am afla. Așa a apărut Cantece Crude (după ani întregi de „repetiții” la focurile de tabară) în anul 2009, iar componența grupului a rămas neschimbată de atunci.
Alex Petrescu (Padre), Sebastian Kincses (Talisman), Victor Surugiu (Laureatul) și Adrian Puiulet (Axante), adica 4 baieți și o chitară, care poate trece cu ușurință de la unul la celalalt. În 2011 a apărut cel de-al doilea album, intitulat Demidulce, la care am colaborat în mod fericit cu chitaristul ocnamureșean Marius Popa. Problema principală a formației este că obișnuim să cântăm destul de mult. Am fost invitați la un moment dat de primarul de la Horezu, culmea sus în Munții Apuseni. Am cântat pentru un public atât de entuziasmat, încât după cele 2 ore convenite, am ieșit afară, la foc, și am mai cântat încă 4. Dacă publicul te vrea, cum să poți să te oprești ? Suntem singura trupă (din câte știm noi) de muzică folk, care am cântat și cântăm la nunți. Oameni vor, în acea zi specială, să asculte și muzica de care sunt foarte legați sufletește. Și dacă asta înseamnă Plus Noi, nu poate decât să ne bucure. Pentru că Plus Noi e o poveste cu prieteni…și atât.
- Despre asta este vorba și la festivalul nostru : o poveste cu mulți prieteni. Dacă tot veni vorba, ce anume v-a determinat să acceptați invitația de a performa la UP?
Am colaborat cu cluburile de turism din care provenim, Trascău Corp din Zlatna și Acropolis Aiud de cateva ori cu cercetașii. Apreciem ceea ce faceți și știm că, la rândul nostru suntem apreciați pentru muzica noastră. Știm că fiecare cercetaș simte într-un fel special muntele și forul pe care il aduce cu el. Natura, drumul, nevoia de înalt ne ține legați. Toate condițiile, după părerea noastră, sunt îndeplinite.
- Sunt de acord. Acum aș vrea să știu ce asteptări aveți de la publicul cercetășesc?
Să asculte, să înțeleagă, să cânte cu noi.
- Nu vreau să vă rețin mai mult decât deja am făcut-o așa că o să trec la ultima “cerință” a acestui interviu. Vă rog să transmiteți un mesaj cercetașilor din toată țara care vin la UP.
Fiţi prieteni. Şi aşa cum spunea un geniu cu care am fost contemporani, fiţi flămânzi. Şi nu uitaţi « dacă vom fi uniţi, de cine ne vom teme ?»
Foarte frumos. Vă multumesc foarte mult pentru timpul acordat și aștept să ne vedem la UP-“o poveste cu prieteni…și atât”.
Interviu realizat de Paula Ghergu, Cavaler al Cetății Alba Iulia
Scris de
Targul de prezentare al centrelor locale
Anul acesta în cadrul Târgului de Prezentare a Centrelor Locale, fiecare Centru Local va avea la dispoziţie un stand, unde veţi avea posibilitatea să vă prezentaţi grupul, să ne arătaţi cele mai interesante activităţi ale voastre, şi de ce nu, să îi invitaţi pe alţii la activităţile din anul ce vine. Anul acesta v-am lansat odată cu invitația, și provocarea de a vă prezenta cetatea din apropierea orașului vostru.Sperăm să aflăm cât mai multe detalii interesante despre acestea. Vă propunem de asemenea ca la standul vostru să prezentaţi tradiţii locale, atât tradiţii cercetăşeşti, dar şi tradiţii şi obiceiuri specifice zonei din care veniţi.
Pentru stand veți avea un spațiu disponibil și dacă aveți nevoie o masă, o coală de carton, ace de gămălie și scotch. Dacă însă aveți nevoie de alte materiale vă rugăm să ne contactați din timp la adresa seretariat@unitatesiprietenie.ro și vom încerca să găsim o soluție.
Scris de
Au mai ramas 5 zile!
Numarați alături de noi zilele rămase până începe UP14. Suntem curioși să vedem și noi cum vă pregătiți să îi cunoașteți pe cavaleri!
Scris de
In acorduri de chitara…
Pentru cei care vin la Alba Iulia de 1 Decembrie să sărbătorească alături de cercetașii din țară, Ziua Națională a României…Va oferim acordurile de chitară ale imnului UP!
Acolo unde e iubire/Do
Acolo unde-i prietenie/la
Acolo unde e natură/Fa
Acolo suntem noi/Sol
Noi străbatem munți și ape/fa
Ca să fim mereu aproape/Do
Și natura /(La)ne ocro/(Fa)tește/Sol
R : Nu contează/(Re) că ne plouă/La
Că se rup mun/(si)ții în două/Sol
Ne unim și/(Re) mergem îna/(mi)inte/(La)
Unitate/(Re), prietenie/La
Asta e cer/(si)cetășie/Sol
Noi suntem me/(Re)reu lângă/(La) voi./Sol
Pentru noi focul e magic
Orice camp e o poveste
Vântu’-l transformăm în cântec
Iar corturile în castele
Orice zi e sărbătoare
Și aduce o schimbare
Și ne dă mai multă putere
Sperăm să auzim în fiecare zi, în acorduri de chitară, imnul UP, și nu numai. Așa că, daca ai o chitară acasă și ști să zdrăngăni la ea.. așeaz-o de acuma în bagaj, să nu cumva să o uiți!
Scris de
Imnul Unitate si Prietenie
Au trecut mulți ani de când, în curtea Școlii Generale nr. 1 din Alba Iulia, pe o scenă improvizată dintr-o remorcă de tractor, a fost cântat pentru prima oară Imnul Unitate și Prietenie… Pentru mulți dintre noi, cuvintele Unitate și Prietenie ne duc acum cu gândul direct la o sală de sport plină de prieteni și la aventuri cercetășești, și rareori ne gândim atent la valorile fundamentale pe care le transmit – cântecul o spune cel mai bine, unitate, prietenie, asta e cercetășie…
Îi mulțumim în mod deosebit Cristinei Tătar, autoarea (și interpreta) imnului, și lui Pătrat – care au făcut posibilă această înregistrare.
Scris de
Sfatul Cavalerilor Cetatii informeaza
Vești bune pentru aceia dintre voi care nu ați reușit să vă înscrieți pentru festival!
La ședința din această seară, sfatul cavalerilor cetății a decis ca perioada de înscriere să se prelungească până în 25 noiembrie. Ceea ce înseamnă că mai aveți la dispoziție încă 5 zile să ne trimiteți formularul de înscriere (mai multe detalii despre înscrierea la festival puteți găsi în meniu, la pagina de înscriere).
S-a realizat și lista de ateliere. Momentan vă putem spune că avem și ateliere mai vechi și unele mai noi, că încercăm să păstrăm din anii anteriori atelierele cele mai captivante.
Vă mai amintiți AMR-urile? De astăzi începem seria filmulețelor destinate informării cercetașilor despre câte zile Au Mai Rămas până la UP14. Pentru că mai sunt doar 9 zile până începe festivalul, așteptăm pozele voastre pe adresa de mail poze@unitatesiprietenie.ro. Pozele trebuie să fie reprezentative pentru o anumită zi din cele 9 rămase.
Ne vedem la UP!
Scris de
